-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

A murit Draga Olteanu Matei – Actrița avea 87 de ani

A murit îndrăgita actriță Draga Olteanu Matei. Ea era internată la Terapie Intesivă la spitalul Sfântul Spiridon din Iași.

Doliu în lumea teatrului din România. A murit celebra actriță Draga Olteanu Matei. Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marți spre miercuri.

„Starea pacientei era critică, evoluția a fost defavorabilă în această noapte și inima dânsei a încetat să mai bată. Din păcate toți suntem muritori și oricâte ar face medicina există și acest moment. Starea în care a ajuns la spital era una gravă, șoc hemoragic, credem că starea sa era influențată de câteva zile anterior internării. Un organism fragil, de 87 de ani, astfel că tot efortul și toată știința medicală nu poate face mai mult nicăieri în lume. Patologia era multiplă, iar starea critică susţinută din punct de vedere hemodinamic şi ventilator… din păcate vârsta şi tot ceea ce am mai spus zilele trecute nu au fost favorabile, din păcate. Am anunţat aparţinătorii şi, din păcate, asta este situaţia. Ne pare rău ca după fiecare pacient pe care îl pierdem”, a declarat Diana Cimpoeșu, șef la UPU Iași.

Draga Olteanu Matei împlinise vârsta de 87 de ani pe data de 24 octombrie.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului „Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa „Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti „Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 („Ilustrate cu flori de câmp”, „Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA