Astăzi, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Botoșani au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Botoșani, la domiciliul unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, acces ilegal la un sistem informatic și alterarea datelor informatice.
În fapt s-a reținut că, în cursul lunii ianuarie 2018, o persoană minoră a creat, cu ajutorul telefonului mobil, 3 imagini foto și 2 imagini video, în care aceasta apare în ipostaze cu caracter sexual explicit, pe care, ulterior, le-a trimis unei persoane suspecte în cauză, prin intermediul unei rețele de socializare.
Ulterior, suspectul a distribuit materialele pornografice în cauză către mai mulți cunoscuți.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la data de 07.02.2020, mai mulți suspecți au accesat ilegal contul de socializare al persoanei vătămate minore și au postat pe pagina publică a acestui cont materialele pornografice create în cursul lunii ianuarie 2018, persoana vătămată minoră fiind pusă și în imposibilitatea de a-și accesa contul.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 5 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul cadrelor de jandarmi din cadrul I.J.J. Botoșani.