News Decizia preşedintelui CJ de verificare a vicepreşedinţilor şi administratorului public a creat valuri în instituţia condusă de Florin Ţurcanu. Până la urmă, controlul comandat de şeful judeţului nu a scos nimic la iveală iar acum, acesta îşi laudă vicepreşedinţii.
„Din punctul de vedere al Corpului de Control, lucrurile sunt limita atribuţiilor de serviciu şi al legalităţii. Nu sunt abateri. Volumul cel mai mare de lucru îl are domnul Sorescu. În Sorescu am avut tot timpul încredere şi am spus dorinţa mea este să fiu în aceeaşi echipă cu el. Pavăl este un vicepreşedinte dat de PSD. Cu el am avut şi am o colaborare corectă, nu este un om care să te privească cu ură. Este un om care îşi face treaba şi avem o colaborare corectă. Participă la luarea deciziilor. Este un om cu bun simţ şi nu sare calul”, a spus Florin Ţurcanu.