1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Candidații ALDE Botoșani vor o politică clară, concretă și în favoarea cetățeanului!

Știm cu toții că botoșănenii și nu numai, s-au săturat de promisiunile unor oameni politici, care mereu promit dar puține fac, de aceea  noi, echipa ALDE Botoșani, vom susține mereu  o politică clară, concretă și în favoarea cetățeanului.

Considerăm că nici un partid politic nu va mai putea face promisiuni electorale prin tot felul de atenții, special menite să  ademenească pe unele persoane, întrucât botoșănenii s-au schimbat acum, nu mai cred în aceste lucruri materiale, ei se gândesc pe termen lung, la condițiile în care vor trăi copiii și nepoții lor.

De aceea, informăm locuitorii județului Botoșani că toți candidații ALDE pentru municipii, orașe și comune au îmbrățișat și vor pune în practică după data de 27 septembrie, dacă vor primi sprijinul cetățenilor, o politică clară, concretă și în favoarea cetățeanului.

„Aleșii ALDE vor pune în practică încă de a doua zi, după ce vor primi votul de încredere al botoșănenilor, proiectele ce le-au gândit pentru cetățenii care așteaptă fapte concrete nu doar vorbe, din partea celor ce îi vor reprezenta în administrația publică locală pe următorii patru ani de zile”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.

Aducem în atenția opiniei publice doar câteva  măsuri pe care candidații ALDE doresc să le pună în aplicare încă de a doua zi de când își vor prelua mandatul pentru adminstrația publică și locală din care vor face parte:

nu acceptăm și nu vom mai lăsa nici o comunitate care să  încaseze iluminatul public, este o aberație ceea ce întâmplă în prezent, cetățenii plătesc taxe și impozite iar primăria este obligată să susțină financiar iluminatul public;

subvenționarea gunoiului în județul Botoșani , unii cetățenii nu duc foarte mult gunoi menajer la platformele special amenajate de primărie, aici nu s-a ținut cont de acest aspect și s-a pus la plată fiecare persoană  din familie, indiferent din ce mediu provine. Aleșii noștri vor aplica de a doua zi legislația, care permite să subvenționeze primăria gunoiul și cetățenii care nu  au  nevoie de aceste  platforme de gunoi și nu vor fi încasați deloc, ceilalți care au nevoie de aceste servicii de salubrizare dar au veniturile mai mici vor primi o subvenționare de la primărie în acest sens. Noi considerăm că asta înseamnă să lucrezi în sprijinul cetățeanului și pentru cetățean, cei care nu au posibilități financiare să fie spijiniți atunci când sunt într-un impas financiar;

mai mult decât atât, funcționarii din cadrul primăriilor vor susține activitatea pe care o desfășoară, câte o zi pe săptămână prin rotație, în fiecare sat din toate comunele , în școli, în cămine, spații care permit accesul mai ușor cetățenilor pentru a-și plăti impozitele și taxele, dar și pentru a primi o adeverință sau pentru a discuta cu reprezentanții primăriei.  Ne-am gândit la această soluție deoarece multor persoane le este dificil să se deplase  la sediul Primăriei de care aparțin, care poate fi la câțiva kilometri distanța de acestea;

de asemenea, dorim ca ședintele de Consiliul Local să fie susținute prin rotație în fiecare sat din comună, în școli, în cămine, în spații care permit acest lucru, iar în acest sens vor fi desemnați reprezentanți sătești, pentru că legea permite,  care vor avea un vot consultativ și vor participa cu statut de invitat la toate ședințele de CL și vor fi consultați privind toate proiectele ce sunt în dezbatere, spre analiză și vot;

vom identifica terenurile care sunt în rezerva primăriilor și dacă nu sunt vom aloca sume de bani pentru achiziționarea terenurile pentru case  și vom  acorda în mod gratuit cetățenilor care doresc să-și construiască o casă în respectiva comuna pentru că doar așa putem să aducem cât mai mulți oameni  într-o comunitate sau așa îi putem opri  pe  acei cetățeni  care doresc să plece din localitatea respectivă și să rămână acolo pentru a putea constribui la dezvoltarea comunității și chiar la bugetul acesteia;

În concluzie,  aleșii ALDE știu și cunosc că trebuie să fie în slujba cetățeanului și trebuie să lucreze pentru cei care i-au susținut pentru obținerea acestor poziții în administrația publică locală.

Președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA