Partida dintre FC Botoșani și Univ. Craiova se va juca, chiar dacă oltenii și-au dorit amânarea ei. Punctele puse în joc în partida din această seară sunt foarte importante pentru ambele echipe și se anunță un meci care pe care.
Argentinianul Jonathan Rodriguez a apărut pe foaia de joc ca titular dar la începutul meciului, el a venit la tribuna a doua a stadionului, unde erau și ceilalți oficiali ai clubului.
Prima ocazie a meciului aparține oaspeților. În minutul 4, Kolyic scapă din marcaj, șutează la colțul scurt dar Pap respinge în corner. Trei minute mai târziu, Acka reia cu capul dar mingea trece peste poarta botoșănenilor. Replica botoșănenilor vine în minutul 10 când Carlone șutează din marginea careului dar mingea trece pe lângă poartă.
Oltenii își trec în cont încă o ocazie mare de gol în minutul 17 când Pap are o intervenție de mare portar.
Botoșănenii încearcă să iasă la joc, Florescu șutează din marginea careului dar mingea trece pe lângă poartă.
În minutul 39 Chindris este faultat în careu dar arbitrul Radu Petrescu refuza sa acorde penalty.
Oltenii își trec în cont o nouă ocazie în minutul 44 când Bărbuț șutează pe colțul lung dar mingea trece puțin pe lângă poartă.
Repriza secundă începe cu FC Botoșani în atac iar Ashkovski ratează o mare ocazie. Arbitrul Radu Petrescu inventează o lovitură liberă pentru Craiova, în marginea careului botoșănenilor din care oltenii au fost aproape de a marca.
În minutul 71, Mihăilă pătrunde pe stânga, Chindriș îl faultează în careu iar Radu Petrescu arată punctul cu var. Cicâldău execută și marchează iar din minutul 73 Craiova era în avantaj.
În minutul 80, oltenii au două șanse mari de gol prin Bairam și Bancu dar de fiecare dată s-a opus Pap. Koljic are și el o mare ocazie de gol dar Pap are încă o intervenție foarte bună.
În prelungiri, Chindriș faultează din nou în careu iar oltenii beneficiază de încă un penalty. Gustavo execută și marchează iar oltenii câștigă pe Municipal pentru prima dată.