1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Șefii Pro România vor 20% la alegerile locale, în județul Botoșani

Partidul Pro România nu va face alianțe înaintea alegerilor locale ci va avea candidați la toate primăriile din județul Botoșani și liste complete la consiliile locale.

Conducerea centrală a partidului mizează pe un rezultat foarte bun în județul Botoșani. Dacă în zona Ardealului speră la un procent de 10-12%, în județul Botoșani își doresc 20%, la alegerile locale.

„Ne-am propus să consolidăm statutul Pro România, ca partid de centru-stânga, să facem un scor cu două cifre, undeva la 12-15%. În județe precum Botoșani sau Dâmbovița scorul să fie spre 20%, cu intenții de a câștiga cât mai multe primării, cât mai mulți consilieri și să câștigăm conducerile consiliilor județene și a primăriilor reședință de județ”, a spus Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România.

„Obiectivul este de a avea liste complete în toate unitățile administrativ teritoriale. Ne-am propus să consolidăm partidul iar pe baza consolidării de la alegerile locale să avem un rezultat foarte bun la parlamentare. Dacă ne realizăm obiectivul propus, vom avea un grup parlamentar cu peste 50 de deputați și senatori și vom fi foarte importanți în perioada 2020-2024. 2024 este anul când ne dorim să fim principalul partid de centru-stânga din România, cu pretenții de guvernare și cu o soluție de candidat pentru președinția României”, a adăugat Țuțuianu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA