Legea carantinării a trecut joi noapte de Camera Deputaților. Parlamentarii au fost obligați să voteze noaptea, fără a avea efectiv timp să citească legea.
“Așa cum am promis, nu am votat o nouă lege care să justifice abuzurile guvernanților la adăpostul pandemiei de coronavirus. În primul rând, legea ne-a fost adusă cu puțin timp înaintea votului și a fost practic imposibil să o citești, darămite să mai și analizezi și să cântărești bine ce votezi. Vă asigur că toți colegii mei, deputați PSD, PNL, PMP au votat o lege pe care n-au avut timp să o citească până la vot. Sunt 33 de pagini. A fost din nou un blat, o înlelegere între PSD și PNL ca această lege să treacă de Camera Deputaților cu orice preț pentru a oferi cadrul legal abuzurilor puterii. ! Am votat împotriva unei legi care încalcă drepturi fundamentale, care vorbeşte de suspiciune rezonabilă că eşti bolnav de COVID, exact ca în Codul Penal. Nu cred că această lege va putea fi vreodată aplicată din cauza prevederilor sale! Și mai este ceva ce nu înțeleg. PSD și PNL s-au grăbit să voteze o lege care să-i țină pe români în case, în spitale cu orice preț, însă în toamnă, aceeași români sunt așteptați să iasă din izolare și carantină și să vină la vot? Adică ne putem îmbolnăvi și răspândi virusul numai acum, iar la toamnă nu? Practic, guvernul Orban cu sprijinul PSD ne asigură că în septembrie vom putea ieși buluc din case, să ne înghesuim în cabina de vot și să votăm mii de oameni cu aceeași ștampilă, fără să putem să ne infectăm sau să-i infectăm pe alții cu COVID 19. E păcat că din nou, toate aceste jocuri se fac pe spatele și pe sănătatea românilor!”, a declarat deputatul Pro România Mihaela Huncă.