Nelu Tătaru a vorbit luni despre numărul mare de infectați cu coronavirus din ultimele zile. „Nu e un pericol, ca să dăm stare de urgență!”, a spus ministrul Sănătății.
Nelu Tătaru a vorbit luni de dimineață despre numărul mare de infectați cu coronavirus din ultimele zile. „Nu e un pericol, ca să dăm stare de urgență!”, a spus ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni, că nu suntem în colaps medical, întrucât există suficiente locuri în spitale, chiar şi în secţiile de terapie intensivă, unde avem internaţi 243 de pacienţi în prezent. Acesta afirmă, însă, că trebuie gestionat numărul de cazuri, în special al pacienţilor în stare gravă, care vor ajunge să aglomereze paturile de terapie intensivă care sunt limitate.
„Nu suntem într-un colaps medical, avem 243 de cazuri la Terapie Intensivă, adresabilitatea la serviciile de urgenţă este încă acceptabilă, avem asimptomaticii sau cu simptome uşoare care au solicitat externarea, avem locuriîn spitale.”, a declarat Nelu Tătaru, la Galaţi.
Ministrul a precizat că „râmâne gestionarea de la o zi la alta a numărului de cazuri şi în special cei cu simptomatologie severă care vor aglomera la un moment dat Terapiile Intensive.”
Sursa: RTV.NET