0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

VEZI în ce au investit parlamentarii botoşăneni zeci de mii de euro

gireada. roxana

Deputaţii şi senatorii botoşăneni şi-au investit banii în bijuterii, obiecte de artă, obiecte de cult, obiecte decorative şi colecţii filatelice. Cea mai impresionantă colecţie o deţine senatorul UNPR Şerban Mihăilescu care a investit 1,6 miliarde de lei vechi în bijuterii şi obiecte de artă.

Deputatul PNL Verginel Gireadă se laudă cu bijuterii în valoare de 10.000 euro pe care le-a dobândit între 1990 şi 2006. Dacă la începutul anilor ’90 a achiziţionat bijuterii de câteva sute de euro, în perioada 2002-2006 a achiziţionat bijuterii de 4900 de euro.

Tot cu bijuterii se laudă şi deputatul PNL Roxana Anuşcă Ţurcanu. Potrivit declaraţiei de avere, parlamentarul botoşănean are bijuterii în valoare de 8.000 de euro care au fost dobândite în perioada 2009 – 2012. De asemenea, în declaraţia de avere mai figurează bijuterii în valoarea de 15.000 de euro care au fost achiziţionate de Florin Ţurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, în perioada 1991 – 2007.

grigoras

Bijuterii au și senatorii Viorel Grigoraș (PNL) şi Corneliu Popescu (PP-DD). Primul deţine bijuterii în valoare de 10.000 de euro iar al doilea în valoare de 5000 de euro.

Alţi parlamentari nu s-au limitat la investiţii în bijuterii ci au achiziţionat inclusiv obiecte de artă, manuscrise sau cărţi vechi. Spre exemplu, deputatul PP-DD Liliana Mincă are bijuterii în valoare de 10.000 euro şi tablouri tot de 10.000 de euro. Deputatul PSD Mihai Baltă deţine o colecţie filatelică în valoare de 5000 de euro iar senatorul Şerban Mihăilescu a investit în obiecte de artă.

serban mihailescu

Parlamentarul UNPR are bijuterii în valoare de 25.000 lei, achiziţionate între 1983-2010. De asemenea, are obiecte de artă (tablouri, gravuri, reproduceri, hărţi vechi) în valoare de 95.000 lei, obiecte de cult (icoane, vase, cărţi vechi, manuscrise) în valoare de 20.000 lei şi obiecte decorative (tăvi, fructiere, halbe, statuiete din bronz, ceramică) în valoare de 20.000 lei.

Cinci dintre parlamentarii botoşăneni nu se pot lăuda cu bijuterii, obiecte de artă sau de cult a căror valoare totală să depăşească 5000 de euro. Este vorba de senatorul Doina Federovici şi deputaţii Andrei Dolineaschi, Costel Şoptică, Cristian Roman şi Tamara Ciofu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA