De vineri seară, ora 20.00 și până astăzi dimineață, la ora 08.00, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut și Stânca au intrat în țară 1448 persoane și 270 autoturisme. Dintre acestea, 22 persoane au declarat că rămân în județul Botoșani, iar celelalte sunt în tranzit.
La ora 08.00, în spațiile de cazare amenajate pe raza județului Botoșani erau cazate peste 600 de persoane sosite din zona de conflict.
Pentru orice fel de informații legate de cazarea cetățenilor ucraineni, donații, solicitări de sprijin, pot fi apelate non-stop următoarele numere de telefon : 0756.19.27.37, 0756.13.13.98 și 0756.05.55.91, care aparțin Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, care funcționează la nivelul Instituției Prefectului – Județul Botoșani.