În perioada 14 – 19 noiembrie are loc, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Orăşeni Deal, Săptămâna Educației Globale, activitate educativă care se constituie într-un evantai larg, acoperind o tematică diversă și actual : proiecte tematice, parteneriate, dezbateri, întocmirea de portofolii, expoziții, activități practice sau întreceri sportive.
La aceste activități vor participa peste 350 de elevi, alături de întregul colectiv didactic al școlii, așa cum reiese din informațiile furnizate de prof. înv. primar Lilioara Bârsan, consilierul educativ al şcolii.
Tema din acest an este dedicată păcii, aşa că aria largă de activităţi permite invitarea unor factori de decizie locali: preot, reprezentant al primăriei, al poliţiei Curteşti, Agenţiei Antidrog Botoşani, UM 01189, care vor veni să completeze informaţiile deosebit de interesante pe care elevii noştri le vor primi în această perioadă.
Nu uităm însă şi de cei aflaţi în dificultate, bătrâni sau copii proveniţi din familii defavorizate, care vor beneficia de ajutorul nostru în cadrul activităţilor SNAC. Tombola organizată va oferi prilejul strângerii de fonduri pentru cumpărarea unor hăinuţe de iarnă pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru.
Diseminarea va avea loc la sfârşitul săptămânii, fiecare echipă urmând să prezinte proiectul desfășurat pe parcursul perioadei propuse. Lucrările vor fi jurizate de colegi, învăţători, profesori sau elevi de la alte clase, iar cele mai reuşite dintre acestea vor fi premiate.
Sursa: Comunicat de presă