12.7 C
Botoșani
vineri, 25 octombrie 2024

31 de milioane de euro din PNRR pentru dotarea școlilor botoșănene. Nouă milioane au fost alocate doar pentru unitățile din municipiul Botoșani

137 de unități de învățământ (grădinițe, școli, licee și Palatul Copiilor) din județul Botoșani vor fi dotate cu mobilier nou și echipamente de ultimă generație.

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, au participat la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare pentru dotarea și modernizarea școlilor prin PNRR. Ceremonia, care a avut loc la Palatul Victoria, s-a desfășurat în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu, a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a ministrului Educației, Ligia Deca, și a ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea.
CJ Botosani, Palatul Copiilor, primăriile și liceele din județul Botoșani au depus la finanțare prin PNRR 91 de proiecte pentru 137 de unități de învățământ (grădinițe, școli, licee și Palatul Copiilor). Valoarea acestor proiecte, admise la finanțare, se ridică la aproximativ 155 de milioane de lei, echivalentul a peste 31 de milioane de euro. Ele prevăd dotarea cu  mobilier, materiale  didactice și  echipamente digitale și dotarea cu  laboratoare inteligente. „Trebuie să punem un accent puternic pe educația copiilor noștri, pentru că ei sunt viitorul. Trebuie să le asigurăm cele mai bune condiții de învățare și mă bucur că acest lucru a fost înțeles de către primarii și directorii liceelor din județ și au aplicat. Felicitări tuturor, pentru că au înțeles necesitatea creșterii capacității sistemului educațional de a se adapta la nevoile actuale ale elevilor și cerințelor pieței muncii determinate de progresul tehnologic și pentru că au dat curs oportunităților de finanțare asigurate prin PNRR”, a declarat Doina Federovici.

Consiliul Județean Botoșani a aplicat pe această axă din PNRR cu proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a unităților de învățământ special și conexe”, a cărui valoare se ridică la aproximativ 1,5 milioane lei.

Acesta prevede dotarea Școlilor Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat”  Dorohoi aflate în subordinea Consiliului Județean, precum și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE).
La Școala Specială „Sfântul Stelian” se va dota un laborator de informatică și un atelier de croitorie. La Școala Specială „Ion Pillat” se are în vederea dotarea a 18 săli de clasă, cu mobilier, echipamente pentru organizarea învățării în mediul virtual și materiale didactice specifice, a unui laborator de informatică, a două cabinete de asistență psihopedagogică, a sălii de sport și a trei ateliere: croitorie, mecanică, construcții și instalații civile. Pentru CJRAE s-a aplicat în vederea dotării unui cabinet de asistență psihopedagogică cu mobilier și materiale didactice. „Ne-am angajat că vom fructifica orice  oportunitate de finanțare pentru #dezvoltarea județului și asta  facem. Suntem lângă copiii noștri speciali și lângă familiile lor, pentru că avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se  integreze mai bine în societate. „Pe lângă aceste finanțări prin PNRR, la cele două școli speciale mai avem proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală, în diferite stadii de implementare, în valoare de 4 milioane de euro. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării”, a conchis Doina Federovici.

Nouă milioane au fost alocate doar pentru unitățile din municipiul Botoșani

Din cele 31 de milioane de euro, nouă milioane vor fi alocate pentru unitățile de învățământ din municipiul Botoșani. Acest lucru a fost anunțat de primarul Cosmin Andrei. Astfel, 31 de unități de învățământ cu personalitate juridică (+14 unități de învățământ arondate), vor beneficia de dotări, după cum urmează:

-30 laboratoare de informatică (învățământ preșcolar, profesional tehnic, primar, gimnazial, liceal)

-651 săli de clasă dotate cu echipamente digitale
-670 săli de clasă dotate cu mobilier și materiale didactice
-57 laboratoare de științe dotate cu mobilier și materiale didactice
-49 laboratoare de științe dotate cu echipamente digitale
-75 cabinere școlare dotate cu mobilier, materiale sportive și echipamente digitale
-16 ateliere de practică dotate cu echipamente digitale
-14 ateliere de practică dotate cu mobilier și materiale didactice
Profesorii vor avea acces la resurse educaționale noi și variate, care îi vor ajuta să își dezvolte competențele și abilitățile de predare iar elevii vor avea acces la tehnologie modernă”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA