-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

25 de ateliere service din Botoşani verificate de poliţişti

serviceauto

În perioada 01 – 05.08.2016, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Botoşani au desfăşurat acţiuni punctuale, pe linia verificării legalităţii funcţionării atelierelor service care au ca obiect de funcționare, repararea autovehiculelor, cât și dezmembrarea celor scoase din uz.

Au fost efectuate verificări la 25 de unităţi. S-a urmărit îndeosebi respectarea normelor legale privind autorizarea şi funcţionarea unităţii, organizarea şi ţinerea evidenţei autovehiculelor garate în vederea dezmembrării, dacă proprietarii autovehiculelor avariate, aflate în reparaţie au prezentat autorizaţia în acest sens eliberată de organele de poliţie.

De asemenea, poliţiştii au verificat dacă pe/în autovehiculele aflate în reparaţii,  se află piese, subansamble auto sau bunuri care să prezinte caracteristici ale unor bunuri date în urmărire sau de provenienţă îndoielnică.

Şi cu privire la autovehiculele garate în vederea dezmembrării au fost efectuate verificări specifice. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 lei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA