În perioada care urmează, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel national, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor.
Jandarmii vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele aglomerate (evenimente cultural-artistice, gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc).
244 jandarmi vor acţiona în perioada 24 – 26 decembrie a.c., independent sau împreună cu lucrători din cadrul I.P.J.Botoșani, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranța cetățenilor.
Având în vedere numărul mare de cetăţeni care vor participa la diversele activităţi prilejuite de sărbătoarea Crăciunului, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni în zonele şi arterele intens circulate, în preajma cluburilor, restaurantelor, sălilor de jocuri, urmărind descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.
Totodată, jandarmii botoşăneni desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Botoșani face următoarele recomandări :
persoanele care participă la evenimente publice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
turiștii să aleagă traseele montane sau pârtiile de schi, în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.