Connect with us

Administratie

24 de posturi de soldați profesioniști (servați), scoase la concurs

Published

on

Vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și o pregătire fizică foarte bună – acestea sunt două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină soldați profesioniști (servanți) în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.

Ieri a început perioada de înscriere a candidaților pentru ocuparea unuia dintre cele 24 de posturi vacante. Un alt criteriu important se referă la faptul că pe aceste locuri pot candida și persoane care au absolvit, cel puțin, învățământul general obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele interesate trebuie să transmită toate documentele necesare, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: resurse_umane@isubotosani.ro, astfel:

–  cererea de înscriere, completată olograf și lizibil, până la data de 01 decembrie 2021, inclusiv;

– celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, în volum complet, în format pdf, până la data de 05 decembrie 2021, inclusiv.

Precizăm faptul că atașamentele nu trebuie să depășească 25 Mb.

După evaluarea dosarelor, candidații vor susține două probe eliminatorii pentru verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile posturilor, astfel:

–         “urcarea pe scară” – pentru verificarea acrofobiei (frică extremă de înălțime);

–         “deplasare în subsol întunecat” – pentru verificarea existenței claustrofobiei și acluofobiei (frica de teama de a fi închis într-o cameră sau într-un spațiu mic / teamă patologică de întuneric sau de locuri întunecoase). Candidații care vor depăși probele eliminatorii, vor participa la următoarea etapă – evaluarea performanței fizice, care constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ. Acesta poate fi urmărit accesând: https://fb.watch/9sgkAKg2Le/.

Menționăm faptul că toate probele de concurs vor fi susținute la centrul de selecție constituit la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț, din strada Cuejdi, nr. 34, Piatra Neamț, conform unui grafic ce va fi afișat în timp util la avizierul inspectoratului și pe pagina de internet (www.isubotosani.ro/ Resurse Umane).

Informații suplimentare referitoare la condițiile de ocupare a acestor posturi, puteți obține accesând pagina www.isubotosani.ro , secțiunea „Resurse Umane” sau la numerele de telefon 0231/508129 și 0231/508117, în zilele lucrătoare de luni până vineri, între 09.00 – 15.00.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad