Connect with us

National

NOI AMENZI uriașe pentru cei care nu declară la frontieră sume mari de bani cash

Published

on

Persoanele care transportă sume în numerar mai mari de 10.000 de euro sunt obligate, de sâmbătă, să le declare autorităților de control la graniță din Uniunea Europeană, ba chiar să le pună la dispoziție pentru verificări. În cazul refuzului, amenzile sunt usturătoare.

Potrivit noilor reglementări, stabilite prin hotărâre de guvern adoptată săptămâna trecută, constituie contravenție neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit (numerarul care constituie o parte a unui transport care nu este însoțit de un purtător).

La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale.

În cazul în care numerar neînsoțit în valoare de 10.000 euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autoritățile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora să facă o declarație de informare în termen de 30 de zile.

Autoritățile pot reține numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declarația de informare.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad