Connect with us

Administratie

Sute de persoane executate silit în comuna Corni: “Avem 3,7 de milioane de lei de încasat. Vin și întreabă: dar de când se plătesc amenzile?”

Published

on

500 de persoane executate silit, 130 de dosare pentru transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității și peste 1000 de dosare de urmărire fiscală. Toate acestea demersuri au fost făcute pentru a recupera datoria de 3,7 de milioane de lei pe care o au contribuabilii către Primăria Corni.

Valerian Vărvăruc, primarul comunei Corni, și-a asumat luarea acestor decizii nepopulare și deja este contestat de unii cetățeni care au fost obligați să-și plătească datoriile către bugetul local. El spune că sunt persoane care nu au mai fost de ani buni la primărie și nici măcar nu știau ce datorii au către bugetul local. Mai mult, unii considerau că amenzile primite nu trebuie plătite.

“Avem 3,7 de milioane de lei de încasat la bugetul local. Este o sumă enormă care vine din anii 2012-2014. Nu au plătit la timp, au crescut acele majorări. Sunt oameni care abia acum află ce datorii au la primărie. Sunt oameni care de șase ani nu au intrat pe aici. Sunt oameni care vin și întreabă: dar de când se plătesc amenzile? Dintotdeauna! Numai că la Corni nu era nicio problemă. Venea și dădea 50 de lei și primea certificatul fiscal. El nu știa câte datorii are. A enervat un pic și probabil enervează când trimitem acasă notificare cu ce are omul de plată. Mi-am atras disprețul mai multor consăteni dar din păcate nu se poate să mergem mai departe așa. Am schimbat personalul la biroul Impozite și Taxe, am adus oameni noi. În mod normal, nu ți-ai plătit datoriile, nu primești documentul solicitat sau primești documentul cu datoriile pe care le ai de achitat. Avem în lucru 130 de dosare care vor merge în instanță pentru transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității. Am avut 500 de persoane executate în ultimii trei ani. Undeva trebuie să se oprească. Noi figurăm cu sume de încasat și ni se spune încasați de la populație. Când am venit în 2019, nu era niciun dosar de urmărire fiscală la Impozite și Taxe iar astăzi avem peste 1000 de dosare de urmărire fiscală. A trebuit să luăm din 2012 toate amenzile, notificările”, a spus Valerian Vărvăruc, primarul comunei Corni.

Nemulțumiți că au fost puși la plată, unii cetățeni din comună au început să-l conteste pe primar și să spună că a rămas fără bani și de aceea forțează oamenii să achite datoriile.

“Au existat unele discuții în spațiul public că primarul încearcă să încaseze amenzile și impozitele pentru că nu are bani la primărie. Este complet fals. Este imposibil să facem proiecte din banii încasați de la populație. Nu ne-am apucat de sediul primăriei și nu ne gândim că o să-l finalizăm când își vor plăti oamenii amenzile. Banii ăștia chiar sunt. Avem bani. În mandatele anterioare nu s-a făcut nimic dar în schimb am moștenit ceva bani pe care nu i-am cheltuit aiurea”, a adăugat primarul comunei Corni.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad