Connect with us

Evenimente

Focuri de armă la frontiera cu Ucraina VIDEO

Published

on

Polițiștii de frontieră de la Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și ridicat în vederea confiscării, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 75.000 de lei.

Ieri după amiază, în jurul orelor 16.15, au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, judeţul Botoşani, două persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somațiile legale însă acestea nu s-au supus şi au fugit în direcţii diferite. Polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Profitând de configuraţia terenului, cele două persoane au fugit pe teritoriul Ucrainei. În cel mai scurt timp au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În imediata apropiere, poliţiştii de frontieră au descoperit 16 colete voluminoase, iar în urma examinării preliminare s-a constat faptul că acestea conţin ţigări. La inventariere, a rezultat cantitatea de 150.000 de ţigarete (7.500 de pachete), în valoare de 75.000 de lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad