Connect with us

AGRICULTURA

Ionică Nechifor: “Am ajuns să fim controlați din punct de vedere al producției. Cineva e deranjat că România este pe primul loc la producția de porumb”

Published

on

Stațiunea Popăuți își va extinde zona de cercetare în următorii ani. Ionică Nechifor, diectorul acestei stațiuni de cercetare, vrea să profite de cele peste 1000 de hectare pe care le administrează și dezvolte soiurile românești.

“Ni se întâmplă nouă în județul Botoșani, la ora actuală. Un anumit hibrid adus de o multinațională a avut timp de doi ani o ascendență fulminantă și a atras mulți fermieri, care au achiziționat semințe de porumb. A avut o producție foarte bună. În 2021, un an excepțional din punct de vedere pedoclimatic, ar fi trebuit să fie o producție record. Acest hibrid ne va da jumătate din producția estimată. Am întrebat și la Direcția Agricolă care este motivul înjumătățirii producției. Consider că am ajuns să fim controlați și din puncte de vedere al producției. De aceea insist să facem cercetare și să promovăm soiurile românești. Acest hibrid ne arată că cineva, din afară, e deranjat că România este pe primul loc la producția de porumb. Dacă vom continua să importăm semințe din afară, ne vom trezi că ei vor controla producțiile noastre prin soiurile lor. Avem un fermier în Botoșani, domnul Avădănei, care folosește numai soiuri românești, hibrizi românești. Are niște producții excepționale. Are producții acceptabile în orice an și în orice condiții. Vreau să investesc la Stațiunea Popăuți inclusiv pe zona de fitosanitar, să fim și producători de sămânță. Să oferim fermierilor soiuri românești”, a spus Ionică Nechifor care discutat cu premierul Florin Cîțu despre cercetare și ceea ce ar trebui făcut în acest domeniu.

“Am avut o discuție cu domnul prim-ministru despre Stațiunea de Cercetare Popăuți. Domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, i-a transmis că avem nevoie de genetică. În condițiile în care vrem genetică și vrem performanță în agricultură, avem nevoie de cercetare. Fără cercetare nu vom progresa niciodată. Premierul a apreciat modul cum arată Stațiunea de Cercetare Popăuți, a spus că o să investească în cercetare dar să punem pe masă acele planuri vis-a-vis de activitatea de cercetare și cum vedem noi dezvoltarea acestor stațiuni. A spus că este nevoie de o reorganizare a cercetării în România”, a mai spus directorul Stațiunii Popăuți.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad