Connect with us

Evenimente

Bărbat arestat pentru tentativă de omor

Published

on

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.F. pentru săvârşirea infracţiunii de  „tentativă de omor”.

Potrivit anchetatorilor, în data de 10 august 2021, la ora 12:48, în timp ce se afla în centrul comunei Truşeşti, pe fondul unui conflict verbal care a degenerat, inculpatul a intenţionat să o lovească pe persoana vătămată I.R. în zona capului cu o sabie. Pentru a se apăra, victima a blocat lovitura aplicată cu sabia, moment în care i-a fost amputată incomplet încheietura mânii stângi,  cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora necesită 95-100 zile de îngrijiri medicale.

“Pe parcursul urmării penale prin ordonanţa procurorului de caz din 17.08.2021 s-a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul C.F., iar prin încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani din data de 18.09.2021 inculpatul a fost arestat preventiv pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 18 august 2021 până la data de 16 septembrie 2021, inclusiv”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad