Connect with us

Administratie

UE alocă României peste 5 miliarde de euro pentru proiecte de alimentare cu apă. Județul Botoșani nu este pe listă

Published

on

Mai bine de jumătate dintre județele României vor beneficia de fonduri europene, în următoarea perioadă, pentru proiectele de alimentare cu apă. Suma alocată pentru realizarea acestor proiecte depășește 5 miliarde de euro. Din păcate, niciun euro din această sumă nu va intra în județul Botoșani.

Potrivit unui memorandum semnat de premierul Florin Cîțu, ministrul Mediului și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, portofoliul POIM include 45 proiecte noi, în valoare eligibilă de aproximativ 9,10 miliarde de euro. Pentru că suma este foarte mare, vor fi finanțate proiectele mature, la care autoritățile județene au deja pregătite documentațiile.

În momentul de față, 25 de proiecte noi de investiții sunt contractate, valoarea eligibilă fiind de 5,150 mld. Euro. Dintre acestea, 13 proiecte majore, în valoare eligibilă de 2,961 mld. euro, sunt aprobate de către Comisia Europeană: Hunedoara (Valea Jiului), Galați, Cluj – Sălaj, Vrancea, Alba, Turda-Câmpia Turzii, Timiș, Dolj, Suceava, Raja Constanța, Satu Mare, Ilfov și Brăila. În plus, 12 proiecte sunt aprobate la nivel național, în valoare de 2,189 mld. Euro, din care: 9 proiecte majore noi sunt contractate la nivel național și urmează a fi transmise spre aprobare de către CE: Olt, Buzău, Bistrița, Bacău, Sibiu-Brașov, Sibiu-Mediaș, Gorj, Argeș și Iași, iar alte 3 proiecte (Ghidigeni, Onești, Mehedinți) sunt non-majore.

Județul Botoșani nu apare nici pe lista proiectelor aflate în pregătire, unde sunt 14 proiecte cu o valoare totală de 3,17 miliarde de euro. În schimb, apar județe precum Teleorman, Călărași, Tulcea, Vaslui, Giurgiu sau Caraș-Severin.

Proiectele a căror documentație nu va fi finalizată în actuala perioadă de programare (proiecte fără documentații sau cu documentații tehnico-economice și de mediu incomplete) vor putea fi propuse la finanțare în următorul exercițiu financiar 2021 – 2027, prin Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă, cu respectarea regulilor de eligibilitate aferente acestui program.

Asta înseamnă că în următorii trei-patru ani nu vom vedea nicio investiție importantă în sistemul de apă al județului Botoșani, nu vom vedea nicio magistrală nouă iar oamenii din zona Copălău, Flămânzi, Frumușica vor primi în continuare apă cu porția. Cei din nordul județului vor trebui să caute alte soluții pentru că magistralele nu vor ajunge prea curând în zona lor.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad