Connect with us

Sport

FC Botoșani – UTA. Alin Bejan: “Sperăm să nu ne oprim aici cu meciurile bune” 

Published

on

FC Botoșani a avut un start de campionat foarte bun reușind un egal cu FC SB pe teren propriu și două victorii la Voluntari și Craiova. După trei etape, echipa antrenată de Marius Croitoru este pe locul trei cu șapte puncte, trei goluri marcate și unul primit.

Atât jucătorii cât și antrenorii FC Botoșani vor să profite cât mai mult de forma bună arătată în debutul sezonului și să adune cât mai repede punctele necesare calificării în play-off. Următorul adversar al roș-alb-albaștrilor este UTA, o echipă care nu a pierdut în primele trei etape. A remizat pe teren propriu cu Farul și FC SB și a câștigat cu 1-0 pe terenul formației FC Argeș.

Alin Bejan, antrenor secund al FC Botoșani, spune că meciul va fi unul dificil deoarece UTA este la un nivel mai bun decât în sezonul precedent.

“În spatele acestor rezultate este o muncă zi de zi pe care băieții încearcă să o ducă la un nivel cât mai ridicat. Sperăm să nu ne oprim aici cu meciurile bune și rezultatele pozitive iar la finalul campionatului să ne clasăm pe un loc cât mai bun. (Despre meciul cu UTA…) Sunt trei puncte foarte importante. Ca să dăm greutate punctelor câștigate la Craiova ne trebuie un meci bun și un rezultat pozitiv. UTA e schimbată în bine față de anul trecut, e o echipă puternică, o echipă care joacă un fotbal agresiv, un fotbal bazat pe muncă, disciplină”, a spus Alin Bejan.

Meciul dintre FC Botoșani și UTA se va juca vineri de la ora 18.30. Prețul biletelor este 15 lei la peluze și 30 de lei la tribune. Pe lângă bilet, suporterii vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a unui test cu rezultat negativ.

Alin Șeroni, fundaș FC Botoșani: Sunt ok șapte puncte în primele trei etape. Pentru noi e un început foarte bun. Referitor la meciul care urmează, va fi foarte dificil. Un adversar foarte bun. S-au întărit și ei, cum ne-am întărit și noi. Încercăm să facem o partidă foarte bună, cum am făcut cu Craiova și să obținem cele trei puncte. Anul trecut nu am câștigat contra lor. La ei am făcut 0-0 iar aici am pierdut. Încercăm să obținem prima victorie împotriva lor și să adunăm cât mai multe puncte.

Mario Contra, portar FC Botoșani: Sperăm să fie un rezultat bun, după victoria de la Craiova. Trebuie să continuăm neînvinși.  Întâlnim o echipă bună, cu suporteri, condiții. Arată mai bine decât anul trecut. Ne așteaptă un meci dificil dar noi mergem să luăm cele trei puncte

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad