Connect with us

Administratie

Șefii CJ-ului ne anunță că lucrările la UPU se vor finaliza înainte de termen FOTO

Published

on

Lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe „Mavromati”, avansează iar constructorul este decis să termine proiectul de modernizarea înainte de termenul asumat prin contract.

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta și administratorul public Cristian Nistor au efectuat o vizită pe șantierul deschis la Spital pentru a lua pulsul lucrărilor.

„Ne-am întâlnit cu reprezentanții constructorului, cu personalul medical și conducerea unității sanitare. Lucrările sunt avansate, depășind deja pragul de 50%. În prezent se lucrează la interioarele de la parter, iar în cel mai scurt timp se va avansa și la etaj. Constructorul este decis să termine proiectul în cursul acestui an, lucru care ne bucură, pentru că Unitatea de Primiri Urgențe va avea un spațiu adecvat pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În timpul discuțiilor cu reprezentanții corpului medical s-a desprins necesitatea ca măcar pe perioada cât UPU își desfășoară activitatea în spațiul în care a funcționat Secția de Diabet, la Urgențe să ajungă doar cazurile grave, iar afecțiunile ușoare să fie tratate de medicii de familie sau în ambulatoriu. „Este foarte greu atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Adresabilitatea la UPU a crescut, dar lumea trebuie să înțeleagă că este un spațiu mult mai restrâns și că multe probleme pot fi rezolvate de medicii de familie sau prin ambulatoriile de specialitate. Trebuie să facem un efort comun pentru ca, în cel mai scurt timp, să beneficiem și la Botoșani de condiții moderne de tratament”, a conchis Doina Federovici.

Pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, Consiliul Județean a accesat o finanțare europeană prin POR 2014-2020 de 8,6 milioane de lei, adică 1,8 milioane de euro.

Modernizarea Unității de Primiri Urgențe presupune extinderea cu o nouă clădire. Aceasta va avea o suprafață de 324,6 metri pătrați și un regim de înălțime P+1. De asemenea, va fi modernizat Corpul A al Unității de Primiri Urgențe, unde se va monta și o copertină de 240,5 metri pătrați. La capitolul dotări se vor achiziționa opt echipamente medicale performante, dispozitive medicale și echipamente de mobilier.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad