Connect with us

Educatie

Vizită a Ambasadoarei Frantei la Colegiul National „A. T. Laurian” Botoşani

Published

on

Vineri, 28 mai 2021, Colegiul Național “A. T. Laurian” a avut onoarea să primească vizita Excelenței Sale, doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Franței la București și a unei delegații din cadrul Ambasadei Franței – dna Helene Roos, consilier de cooperare culturală și directoarea Institutului Francez din România, dl Michel Monsauret, Atașat de cooperare educativă și coordonatorul alianțelor franceze din România.

Cu ocazia acestei vizite a fost organizat un eveniment excepțional, festivitatea de decernare a distinției «  Ordre des Palmes Académiques » a Republicii Franceze, în grad de cavaler, doamnei Gabriela Mangir, profesor de limba franceză al ilustrului liceu botoșănean. Distincția a fost înmânată de Excelența Sa, doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Franței la București.

Ceremonia a fost organizată în impresionanta Aula Magna a liceului AT Laurian, iar la eveniment au participat oficialități și reprezentați ai autorităților județene și locale – dl Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani, Liviu Toma, primarul orașului și dl Mircea Magdalena, city manager al orașului Botoșani, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Daniel Botezatu, inspector școlar general, profesori și elevi ai liceului.

Onorantă a fost și prezența la ceremonie a dlui François Bloch, președintele BRD-Société Générale în România. Dl Bloch este „le parrain” / tutorele liceului Laurian în cadrul proiectului de parteneriat / „parrainage” între firmele reprezentate în comitetul CCEF din România (Consilierii de Comerț Exterior ai France în România) și liceele bilingve francofone din România. Acest proiect a fost inițiat și implementat de Ambasada Franței în România în martie 2021.

În discursul său, doamna Ambasador a menționat că această distincție a fost conferită doamnei profesor Gabriela Mangir ca o recunoaștere a meritelor și angajamentului său personal și profesional în promovarea limbii, a valorilor și culturii franceze în rândul elevilor și cadrelor didactice.

Liceul A. T. Laurian face parte din rețeaua celor 23 de licee bilingve francofone din România care organizează bacalaureatul bilingv francofon și este unul dintre liceele care dețin distincția Label FrancEducation conferită de Franța. « Colegiul Național AT Laurian din Botoșani este un important pol de promovare a limbii franceze și a francofonie în zona Moldovei. Apreciem și susținem eforturile depuse de conducerea liceului și de cadrele didactice, de ministerul educației și de ISJ în dezvoltarea filierelor bilingve francofone. » a declarant dl Michel Monsauret, Atașat de cooperare educativă al Ambasadei Franței în România.

Distincția « Palmes académiques » distincția instituită în 1808 de Napoleon I constituie una dintre decorațiile de stat ale Republicii franceze acordate personalități din domeniul în domeniul educației din întreaga lume pentru a răsplăti meritele depuse în serviciul educației.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad