Connect with us

Administratie

Drumurile județene vor fi întreținute de o firmă din Botoșani și una din Suceava

Published

on

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, a finalizat achiziția publică privind acordul cadru de lucrări de întreținere curentă pe timp de vară pe drumurile judeţene cu îmbrăcăminţi asfaltice. Acordul, care se va întinde pe o perioadă de doi ani, va permite încheierea unor contracte subsecvente între DJDP Botoșani și asocierea de firme Transasfalt Prod Botoșani și Autoprima Serv Suceava, în vederea intervenției pe drumurile județene care necesită reparații urgente și care nu sunt prinse în programele de modernizare.

„Am primit garanția din partea conducerii Direcției Județene de Drumuri și Poduri că, în cel mai scurt timp, se va interveni pe drumurile care au nevoie de lucrări de întreținere. În acest an, pe lângă lucrările de modernizare ce sunt finanțate din fondurile europene (Axa rutieră strategică), cele naționale (PNDL II) și cele de la bugetul județean (Prăjeni – Plugari), vom asigura turnarea de covoare asfaltice pe patru sectoare de drumuri județene, care totalizează aproximativ 30 de kilometri. De asemenea, se va interveni cu plombări pe sectoarele de drum unde situația o impune”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

La rândul său, Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean care are în coordonare DJDP, susține că va solicita constructorilor să pună accent pe calitate, pentru că doar așa județul va avea parte de o rețea de drumuri bune. „Chiar dacă lucrăm cu un constructor nou, așteptările noastre sunt mari. Vrem să facă lucrări de calitate, pentru a avem cu toții de câștigat. Drumurile județene sunt prioritatea noastră și vrem să arătăm că se poate circula în condiții civilizate și în Botoșani”, a declarat Dorin Birta.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad