Connect with us

Administratie

Investiție de peste 14 milioane lei pe DJ 296 Roma – Nicșeni

Published

on

Lucrările la una dintre cele mai grave alunecări de teren din județ, cea care afectează DJ296, Roma-Nicșeni, avansează într-un ritm susținut.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ), Dorin Birta, vicepreședintele CJ, și Cătălin Gheorghian, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, au inspectat lucrările pe care le execută constructorul pe cei 1,5 kilometri. „Este o investiție pe care botoșănenii o așteaptă de mult timp și care, în momentul în care am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, era blocată de lipsa unor avize. Acum se lucrează susținut și avem încrederea că lucrările se vor termina în graficul angajat de constructor la momentul semnării contractului cu CNI. Am determinarea necesară ca în mandatul de președinte al Consiliului Județean să îmbunătățesc substanțial infrastructura rutieră, astfel încât să se poată circula în Botoșani pe drumuri decente”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, cel care coordonează activitatea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, s-a arătat mulțumit de ritmul lucrărilor. „Deși acest proiect a întâmpinat multe obstacole până la atribuirea contractului, acum s-a ajuns în momentul în care putem spune că se lucrează din plin și bine. Este un proiect mult așteptat de către locuitorii din centrul județului, iar implementarea va rezolva o problemă stringentă din zonă”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.

Lucrările sunt în valoare de 14.449.103,01 lei (trei milioane de euro).

În paralel, Consiliul Județean face demersuri la CNI pentru a fi prinse la finanțare și celelalte trei sectoare de drum de pe DJ 296 care prezintă probleme cu alunecările de teren și care au fost preluate de Companie. Un prim sector, de 2,6 kilometri, este situat la ieșirea din Botoșani spre Cișmea, un al doilea de 1,35 kilometri, este situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma și altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanți.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad