Connect with us

National

14 polițiști trimiși în judecată pentru că au luat mită “produse alimentare de catering”

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a 14 lucrători de la Poliția Rutiera Iași, pentru luare de mită în formă continuată, în schimbul  protecției promise și asigurate  unor persoane în cazul săvârșirii unor contravenții la regimul circulației.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada 2019 – 2020, cei 14 inculpați, lucrători în cadrul Poliției Rutiere Iași, în baza unei înțelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins și primit direct și prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat în prezenta cauză), bani și produse alimentare de catering (livrare preparate culinare).

Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atât pe director (care nu deținea permis de conducere) cât și pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care ei le-ar săvârși sau/și pentru a le aplica sancțiuni contravenționale mai blânde. Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât și pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul polițiștilor.

În același context, inculpatul Crenganiș Felix Nelu, agent de poliție, ar fi pretins și primit, direct și prin intermediari, de la același om de afaceri sume de bani și produse alimentare în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, mai multe plăcuțe de înmatriculare pentru autoturismele ce aparțineau restaurantului.

În perioada septembrie 2019 – 24 februarie 2020, inculpatul Crenganiș Felix Nelu ar fi pretins și primit de la două persoane produse în valoare de 1.320 lei și 350 de euro pentru a interveni pe lângă examinatorii din cadrul Poliției Rutiere, în scopul favorizării persoanelor respective la promovarea probei practice a examenului de obținere a permisul auto.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de 13 inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad