Connect with us

Sport

Municipiul Botoșani a găzduit CN de cros. Nume mari din atletismul românesc au venit la această competiție FOTO

Published

on

Municipiul Botoșani a găzduit astăzi Campionatul Național de Cros, competiție destinată juniorilor 2 și 3 și copiilor 1 și 2. Aproximativ 370 de atleți s-au prezentat la startul acestei competiții. De asemenea, au fost prezente două sportive care au obținut rezultate uriașe pentru atletismul românesc.

De ani buni, Botoșaniul este gazda Campionatului Național de Cros pentru copii și junior. Condițiile excelente din pădurea Rediu și organizarea bună de pe plan local, îi determină pe șefii Federației Române de Atletism să programeze competițiile de cros în județul Botoșani.

În această dimineață, peste 400 de sportivi, antrenori, conducători de cluburi și oficiali ai FRA au venit în pădurea Rediu pentru cea mai importantă competiție de cros, organizată anul acesta în România și destinată copiilor și juniorilor.

“Organizarea Campionatului Național de cros este o tradiție la Botoșani. Cea mai mare competiție organizată a fost campionatul balcanic de cros. În toamnă, avem programat să organizăm la Botoșani Campionatul Național de cros pentru junior 1, tineret și seniori. Astăzi au participat în jur de 370 de copii din toată țara, s-au pregătit foarte bine chiar dacă este mai greu în condițiile actuale”, a spus Constantin Nacu, președintele Asociației Județene de Atletism.

Pentru că urmează alegeri la Federația Română de Atletism, la această competiție a venit actualul președinte Florin Florea dar și Anișoara Cușmir (campioană olimpică) și Constantina Diță (campioană olimpică la maraton), ambele înscrise în cursa pentru cea mai importantă funcție din federație.

“Nu se face suficient pentru copii. Infrastructura este foarte proastă, ne trebuie mult mai multe stadioane unde să se pregătească sportivii. După fiecare competiție internațională trebuie făcută o analiză și trebuie să investim. Nu putem să investim doar în cinci atleți. Dacă nu îi ajutăm, nu au cum să ajungă la Jocurile Olimpice. Mă bucur că sunt foarte mulți copii la startul acestei competiții și văd că s-au pregătit, chiar dacă a fost un an foarte greu”, a spus Constantina Diță.

“Felicit botoșănenii pentru organizarea acestei competiții. Este un lucru deosebit și s-au descurcat formidabil. Prezența celor peste 300 de copii ne arată că atletismul are viitor. Trecem prin momente destul de dificile iar atletismul traversează o perioadă grea. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai sperăm. Ne dorim să prindem câteva finale și o medalie la Jocurile Olimpice”, a spus Anișoara Cușmir.

Sportivii clasați pe primele trei locuri la fiecare categorie au fost premiați de Federația Română de Atletism iar Ferma Apicolă Marineac, sponsor al competiției, le-a oferit câte un borcan cu miere de albine.

 

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad