Connect with us

Administratie

“Mănâncă românește”! Produsele locale au devenit mai accesibile consumatorilor din Botoșani FOTO&VIDEO

Published

on

Începând de astăzi și până după Sărbătorile Pascale, botoșănenii au posibilitatea să-și cumpere caș, brânză, lapte, ouă, miere de albine, legume și preparate din carne direct de la producătorii din județul Botoșani.

Asociația Moldoovis a achiziționat de curând patru rulote destinate producătorilor locali, pe care le-a amplasat în zona Pietonalului Transilvaniei, lângă parcarea BIG. Este o idee mai veche pe care Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, a reușit să o pună în aplicare și spune că își dorește o legătură directă între producător și cumpărător. El consideră că astfel, vor avea de câștigat atât producătorii din județul Botoșani cât și cumpărătorii care vor consuma produse naturale și la prețuri accesibile. Una dintre condițiile impuse producătorilor de către Asociația Moldoovis a fost respectarea unor reguli privind ambalarea și etichetarea produselor.

În afara produselor lactate, botoșănenii mai pot cumpăra legume, preparate din carne dar și produsele Fermei Apicole Marineac. Iustin Marineac a adus la standul său inclusiv noile produse lansate pe piață și care deocamdată doar aici se găsesc.

În această dimineață, piața volantă a fost inaugurată iar botoșănenii au avut posibilitatea de a gusta și de a cumpăra direct de la producătorii din județ. La deschidere, au fost prezenți primarul Cosmin Andrei și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. Cei doi, au discutat cu fermierii și au cumpărat mai multe produse.

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, intenționează ca după sărbătorile Pascale, să mute rulotele în cartierele din municipiul Botoșani. Primarul Cosmin Andrei și-a dat deja acordul pentru o astfel de inițiativă și a promis că îi va sprijini pe fermieri să ajungă cât mai aproape de cumpărătorii din municipiul Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad