Connect with us

National

Andreea Moldovan: „Valul trei vine cu o transmisibilitate mai mare”. De ce sunt afectaţi copiii

Published

on

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul sănătăţii, afirmă că se constată o creştere a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 la copii cu vârste mici, sub 10 ani, arătând că printre copiii infectaţi sunt şi copii cu boli cronice, care sunt „fragili” în faţa bolii provocate de noul coronavirus. Ea subliniază importanţa măsurilor de protecţie sanitară în şcoli şi în activităţile în care sunt implicaţi copii.

Valul trei al pandemiei de COVID-19 este diferit faţă de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan.

„Personalul medical se străduieşte de mult timp să facă faţă unei pandemii pe care n-a mai întâlnit-o niciunul dintre noi până acum, iar pacienţii nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit sau că fac forme grave, sau că se degradează din punct de vedere clinic. Valul trei este deosebit faţă de celelalte două valuri, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe, ceea ce este mai mult decât un efort pentru sistemul sanitar”, a afirmat Andreea Moldovan duminică, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că în prezent trebuie să nu uităm numărul mare de pacienţi din terapie intensivă, şi totodată să nu uităm faptul că aceştia au forme grave pe care de multe ori nu le mai poţi întoarce înapoi cu toate eforturile cadrelor medicale.

„Ceea ce se contestă atât de mult, purtarea măştii, să nu uităm că este acel lucru care ne-a protejat şi ne-a apărat de atâta timp să nu ne îmbolnăvim (…) aceste măsuri de restricţii pe care trebuie să le trăim cu toţii, să ne gândim şi să le percepem în permanenţă ca fiind măsuri care de fapt ne ajută şi vin în sprijinul nostru, şi nu au un rol punitiv. De asemenea nu au un rol coercitiv. Sunt pur şi simplu măsuri care ne ajută, le aplică şi alte ţări, le aplicăm şi noi, şi cred că depinde de fiecare dintre noi să le înţelegem, să le acceptăm şi să le aplicăm corect, iar toate aceste măsuri (…) ne ajută să trecem peste acest val şi să ajungem la un moment dat la acel liman pe care ni-l dorim cu toţii”, a explicat Andreea Moldovan.

Citește mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad