Connect with us

National

Ryanair va opera zboruri din Suceava către Roma și Milano

Published

on

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că operatorul aerian Ryanair își va extinde portofoliul de zboruri directe de pe Aeroportul Internațional “Ștefan cel Mare” Suceava cu încă două destinații externe.

Potrivit Monitorul de Suceava, Gheorghe Flutur a precizat că această companie aeriană va opera zboruri de la Suceava către Roma Ciampino și Milano Bergamo.

„Decizia marilor companii de a deschide noi zboruri reprezintă un semnal puternic privind pregătirea pentru revenirea la normalitate. În tot acest timp și noi, acum pe vremuri grele, ne pregătim pentru vremuri bune”, a spus Flutur. El a adăugat că în perioada următoare va fi intensificată ofensiva de promovare a județului Suceava și a brandului Bucovina pentru dezvoltarea turismului, atragerea de investitori și stabilirea de noi conexiuni în ceea ce privește mediul de afaceri.

„Suceava este un județ sigur atât pentru turiști, cât și pentru investitori, iar Bucovina, o destinație care va continua să fie tot mai atrăgătoare, de la zi la zi”, a mai precizat șeful administrației județene. El a amintit că în ultima perioadă mai multe companii au anunțat zboruri directe de pe Aeroportul Internațional “Ștefan cel Mare” Suceava, incluzând și multe destinații noi.

Astfel, Ryanair va opera zboruri spre Viena începând cu 1 iulie, către Veneția – Treviso din 4 iunie și spre Rhodos din iulie 2021. O altă companie, TUI FLY Belgia, va deschide cursa aeriană Suceava – Bruxelles, începând din 16 aprilie 2021. Nu în ultimul rând, operatorul aerian Blue Air va introduce primele zboruri low-cost Suceava- București cu posibilitatea unor conexiuni către alte destinații cum ar fi Londra – Heathrow, Amsterdam, Bruxelles, Frankfurt, Madrid, Milano Linate, Paris Charles de Gaulle, Munchen, Helsinki, Köln, Larnaca, Malaga, Bologna, Praga, Roma Fiumicino, Stuttgart și Valencia.

Sursa: Monitorul de Suceava

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad