Connect with us

Administratie

S-au reluat lucrările pe drumurile județene

Published

on

Din această săptămână s-au redeschis șantierele pentru drumurile care sunt modernizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa II.

Constructorii au reluat lucrările la acostamente, rigole și podețe, urmând ca, în cel mai scurt timp, să treacă și la finalizarea turnării asfaltului pe cei patru kilometri rămași nemodernizați din totalul celor 10 kilometri care sunt prinși în proiect.

„În toamnă, cât a permis vremea, au fost asfaltați primii șase kilometri. Am primit promisiunea fermă a constructorului că până la sărbătorile pascale vor fi asfaltați și cei patru kilometri rămași, după care se vor continua lucrările la acostamente, rigole și poduri. În acest moment, stadiul fizic al lucrărilor se ridică la 58% și sperăm să închidem cât mai repede acest șantier”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Investiția pentru modernizarea acestui sector de drum se ridică la 17,6 milioane de lei și constă în modernizarea celor 10 kilometri care leagă satul Mășcăteni de drumul național DN29D, Botoșani – Ștefănești. „Este un proiect ce presupune modernizarea la cele mai înalte standarde, cu materiale de cea mai bună calitate a 10 kilometri de drum județean, iar o dată ce lucrările vor fi finalizate vom putea vorbi despre un plus de valoare adus acestei zone, despre siguranță și confort pentru toți cei ce îl vor tranzita”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad