Connect with us

Evenimente

Ansamblu rutier cu documente false oprit din drumul spre R. Moldova

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul auto la volanul căruia se afla.

În data de 14 martie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean moldovean, în vârstă de 32 ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Germania.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că semiremorca figurează ca radiată din circulaţie de către autorităţile din Germania, iar certificatul de înmatriculare prezintă urme de ştersături mecanice şi adăugiri de text la ştampila ITP. De asemenea, colegii noştri au constatat că asigurarea tip carte verde este falsă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad