Connect with us

Educatie

Masca de protecție rămâne obligatorie la orele de sport. Reacția ministrului Educației

Published

on

Purtarea măștii de protecție la orele de educație fizică și sport rămâne în vigoare. Ministerul Sănătății (MS) a trimis o adresă ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în care „susține ferm” că la orele de sport în sală trebuie ca elevii să poarte mască. Potrivit unei analize a Comisiei Europene, România este singura țară din UE care impune obligativitatea purtării măștii de protecție la orele de educație fizică în toată țara și la toate clasele, indiferent dacă orele sunt afară sau în sala de sport.

Ministerul Sănătății a răspuns, astfel, prin intermediul secretarului de stat Andreea Moldovan, la sesizarea în cauză, invocând o serie de motive, printre care se află „incidența în creștere a cazurilor, raportată de către INSP în data de 23 februarie, creșterea cazurilor pozitive în rândul cadrelor didactice de la reluarea cursurilor și de numărul claselor/grupelor suspendate, numărul de tulpini din Marea Britanie secvențiate în țară (200 în prezent), precum și repartiția lor geografică pe tot teritoriul României, cu rata de transmitere și contagiozitate crescută la copii”.

“Ministerul Sănătății susține ferm respectarea măsurilor propuse în adresa din 16.02.2021”, susține Andreea Molodovan, în sesizarea trimisă către ministerul Educației.

Printre argumentele invocate de reprezentanții MS în favoarea purtării măștii de protecție la orele de sport se numără și faptul că „măștile nu cresc efortul respirator semnificativ”, nici cele de tip FFp2 sau FFp3, standardele de fabricație în vigoare garantând acest lucru.

„În timpul eforului fizic crește mult eliminarea de aerosoli ce pot vehicula SARS-CoV-2 de la un bolnav la o persoană receptivă, implicit riscul de transmitere”, mai susține secretarul de stat.

„Concluzia simplă și finală este că NU se pot face ore de sport în sală, fără mască, fără risc de infectare. De asemenea, considerăm importantă sublinierea faptului că:
– O parte dintre țări au sistat complet orele de educație fizică;
– În timpul efortului fizic transmiterea este accentuată;
– Având în vedere că în școlile speciale sunt copii cu multiple comorbidități, cu un risc crescut de a dezvolta forme severe de boală, considerăm necesară respectarea în continuare a scenariilor care țin cont de incidența fiecărei localități și în cazul unităților de învățământ pentru copii cu nevoie speciale.
– Plus că 1 copil bolnav fără mască pentru el și pentru colegi – cadru didactic la ora de sport înseamnă închiderea clasei / claselor dacă orele de educație fizică se organizează comun.
– Acestă măsură ar zădărnici efortul susținut de a purta masca în timpul tuturor celorlalte activități școlare”, se mai arată în sesizare.

Replica ministrului Educației nu a întârziat să apară. Sorin Cîmpeanu a declarat, pentru HotNews.ro, că va continua, pe baza solicitărilor primite, demersurile în acest sens. „Îmi place să cred că nu pune cineva această creștere (a ratei de infectare – n.r.) pe seama orelor de sport sau a școlii, in general”, a spus ministrul.

În prezent, România este singura țară din Uniunea Europeană care a impus la nivel național obligativitatea purtării măștii de protecție la orele de educație fizică și sport, fără a introduce excepții care să ia în considerare vârsta elevilor sau locul unde se desfășoară ora. Majoritatea statelor europene prevăd măsuri ca ventilația, distanțarea și susținerea orelor preponderent afară, evitarea sporturilor de echipă. Letonia a luat cea mai drastică măsură, prin suspendarea orelor de educație fizică, se arată în analiza solicitată de Ministerul Educației la Comisia Europeană și obținută de Edupedu.ro

Sursa: REALITATEA.NET

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad