Connect with us

Educatie

Ministerul Sănătății a transmis protocolul de testare a elevilor și profesorilor

Published

on

Ministerul Sănătății a trimis, vineri, unităților de învățământ protocolul de testare rapidă a elevilor și profesorilor. Documentul include detalii despre testarea cu teste antigen, scenariile posibile și măsurile care trebuie aplicate.

Protocol de testare rapidă, antigen Covid-19, în unitățile de învățământ, este făcut de Ministerul Sănătății, iar inspectoratele școlare l-au primit și trimis școlilor pe 18 februarie 2021, scrie edupedu.

Documentul conține câteva principii generale.

Când se recomandă testarea:

-Elevilor simptomatici a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs

-Colegilor cazurilor confirmate din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz

-Cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, precum și contacților persoanelor confirmate pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min).

Scenariile de urmat într-un caz suspect de infectare sau pozitiv:

Scenariul I

Elev identificat cu temperatura mai mare de 37,3˚C sau cu simptome sugestive COVID-19, precum tuse, dureri în gât sau cefalee. În acest caz, se anunță responsabilul desemnat de unitatea de învățământ și personalul medical al unității de învățământ. După care elevul este îndrumat în încăperea desemnată ca izolator, unde se izolează și este monitorizat.

Se verifică existența acordului informat al părintelui/ reprezentantului legal al elevului minor, pentru testare rapidă antigen și sunt anunțați părinții/ reprezentanții legali ai elevului Dacă există un acord din partea părintelui/reprezentantului legal al elevului minor, sau acordul scris al elevului peste 18 ani, se efectuează testarea pentru COVID-19, utilizând un test antigenic rapid. Testarea se efectuează de către asistentul medical, la recomandarea medicului unității de învățământ/ al reprezentantului DSP județean, sau de către medicul unității de învățământ, după caz, conform instrucțiunilor din Anexa 3.

În cazul în care rezultatul testului este negativ sunt anunțați părinții elevului. Se completează formularul de testare și raportează cazul testat la DSP. În cazul în care rezultatul testului este pozitiv este anunțată familia sau tutorele legal, iar rezultatul este transmis către DSP.

Colegii cazului pozitiv (elevii din clasă, elevii din alte clase cu care elevul confirmat a venit în contact direct și profesorul/profesorii care au predat la clasă în ziua confirmării cazului și cu 2 zile anterior confirmării acestuia) sunt testați.

Categoriile exceptate de la testare:

-persoanele vaccinate complet

-persoanele care au trecut prin boală și nu au trecut > 90 de zile de la vindecare.

Scenariul II

Cadru didactic care are temperatura >37,3˚C sau simptome sugestive COVID -19. Contacții cazului cadru didactic detectat pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min) vor fi testați utilizând teste antigenice rapide în scopul identificării altor eventuale cazuri, prin deplasarea eșalonată a acestora în spațiul alocat testării.

Sursa REALITATEA.NET

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )