Connect with us

Evenimente

40 de sancțiuni și două dosare penale

Published

on

Misiunile executate în acest week-end de jandarmii botoșăneni s-au finalizat cu aplicarea a 40 de sancțiuni contravenționale și întocmirea a două dosare cu acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Valoarea totală a amenzilor a depășit suma de 14000 de lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în timp ce doar cinci sancțiuni au vizat fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Mai multe pachete de țigări de proveniență extracomunitară au fost ridicate în vederea confiscării de la două persoane depistate în momentul în care le comercializau în Piața Centrală din municipiul Botoșani, actele procedurale întocmite în aceste cazuri urmând a fi înaintate către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în vederea continuării cercetărilor.

În cursul anului trecut, jandarmii au constatat nouăsprezece situații de comercializare a pachetelor de țigări fabricate în Ucraina și Republica Moldova, existând și cazuri de persoane care au fost depistate în “repetare”, nu doar o singură dată.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad