Connect with us

National

Certificate false cu rezultate negative la testul Covid, vândute cu 200 de lei pe „piaţa neagră”. Poliţiştii au destructurat o grupare

Published

on

Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale au reuşit destructurarea unei reţele infracţionale bănuite de falsificarea şi distribuirea unor certificate medicale false, care atestă un rezultat negativ la testarea COVID-19.

Potrivit IPJ Maramureş, în cursul lunii ianuarie, ca urmare a exploatării unor date de interes operativ, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană îşi procură certificate false, care atestă că au efectuat teste COVID (PCR), al cărui rezultat este negativ.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziţia cetăţenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverinţe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei„, a spus Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menţionate. S-a dispus reţinerea a doi suspecţi, ulterior, fiind pusă în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.

Faţă de unul dintre ei, s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile„, a precizat Ionela Cozma.

Poliţiştii IPJ Maramureş continuă activităţile informativ-operative şi de cercetare, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate şi tragerii lor la răspundere penală.

Sursa: RTV.NET

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad