Connect with us

Politica

Cătălin SILEGEANU:  “Odată cu începerea școlii, sperăm la condiții decente pentru fiecare elev!”

Published

on

Lipsurile și condițiile insalubre din unitățile școlare românești, mai ales în mediul rural, ar fi trebuit să fie de domeniul trecutului, nu neapărat că trăim într-o permanentă dezvoltare globală, ci pentru că directorii și responsabilii acestor școli au avut timp berechet pentru asigurarea unui climat decent tuturor elevilor. Spun acest lucru pentru că mai bine de patru luni copiii au învățat de acasă, în sistem online și astfel se puteau reabilita și moderniza unitățile școlare fără a deranja  elevii și profesorii de la cursuri și mai ales că s-a făcut economie la căldura care nu s-a mai consumat în școli, la energia electrică și la rețeaua de apă, acolo unde este apă curentă.

Dar nu știu dacă s-a întâmplat ceva în sensul acesta. Cert este că avem circ, dezinformări, tot felul de declarații contrare, dar cel mai grav este modul insistent de propagare a fricii în părinți ,copii și cadre didactice.

În campania electorală la locale  am cerut și am insistat asupra investițiilor care trebuiesc sa fie urgent implementate în școli, drumuri și să dispară odată pentru totdeauna WC din spatele sau curțile școlilor. Să se acceseze fonduri pentru proiecte europene de dezvoltare regională și locală, însă în zadar…

Am avut școala online, dar nu am văzut nici un inspector școlar, nici un director școlar să spună cu subiect și predicat câți copii nu au acces la Internet, imposibilitatea conectării la Internet, multi nu au acces la electricitate.

Toată lumea ascunde mizeria sub preș. Acum câteva zile am văzut reacția primarului orașului Flămânzi în direct, dezmințind cifrele transmise de  București pentru scenariu semafor de începere a școlii. Bravo domnului Primar care a avut curaj să spună clar că cifrele nu sunt corecte și că nu există atât de mulți bolnavi. Până când o să mai stăm noi ca județ sub comanda celor de la București?

Vreau să văd toți directorii de școli spunând că au tot ce le trebuie pentru asigurarea unui învățământ de calitate, chiar și în pandemie și că școala nu trebuie închisă iar elevii trebuie sa se întoarcă urgent la școală.

Vreau să văd că dispare această teamă și că toate cadrele didactice își fac meseria așa cum trebuie și să le transmită celor de la București că fără școală făcută față în față cu elevii, o sa se distrugă generații întregi de copii foarte inteligenți.

Vreau sa văd că există oameni competenți în funcțiile județului care sa apere și să protejeze  cetățenii și să nu pună în aplicare, ca niște executanți, tot ce le vine de la București ca ordin. Fiecare măsură trasată trebuie adaptată după fiecare caz în parte.

Dragi părinți și cadre didactice nu vă lăsați manipulați de jocurile politice și de incompetenta acestora de a putea conduce această țară cu măsuri corecte și concrete, în funcție de fiecare unitate de învățământ.

Avem din păcate, speranțe foarte mari de la niste incompetenți ,inconștienți și foarte slab pregătiți parlamentari, miniștri care nu au fost niciodată prin țară să vadă cu ochii lor unde a dus guvernarea lor. Din mizerie nu se poate face excelență!

În anul 2021 Romania  deține școli cu  wc în curte, fără apă dar cu pretenții de învățământ finlandez!

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )