Connect with us

Politica

Cătălin SILEGEANU: De ce durează 10 ani să faci un spital? De tâmpiți și de incompetenți ce sunt cei puși în fruntea țării!”

Published

on

Se pare că nu avem nicio șansă oricât de mică, de a vedea România că se îndreaptă spre drumul dezvoltării așa cum multe state membre ale Uniunii Europene au început să meargă de foarte mult timp. Un drum al respectului față de cetățeni și față de siguranță acestora în propria lor țară.

România a ajuns în anul 2021, un an cu o criză sanitară acută, profund afectată de pandemie. În anul 2021 avem acuzații de achiziționare de măști neconforme date spitalelor, măști neconforme vândute românilor pentru protejare împotriva virusului, dar atenție Nerecomandate a fi purtate, dar obligativitatea pe care a impus-o autoritățile și nerespectarea purtării acestora, duce la sancțiuni grave.

Am început anul cu un episod urat din serialul “Cum sa arzi în spital”și episodul “durerii în fund“ a președintelui care a plecat la schi sau cum e sa primești 5000 Ron despăgubiri pentru că ți-a ars ruda în spital din cauza frigului (după ce a plătit o viață contribuții la stat) sau a numai știu ce posibilități inventate pentru a răspunde sau Nu, incompetenții din fruntea țării sub sloganul “când îți ard rudele în spital, coaliția de guvernare se întărește”!

Ieri a căzut că un trăsnet “plimbarea spitalelor de la sect. 1 la Primăria Generală București”! Ceva de genul ți le dau ție că mie nu îmi trebuiesc că au datorii sau nu îmi pasă.

Așa ceva nu cred că  mai există pe planeta Pământ.

Unul dintre cei mai importanți piloni ai unui stat este Sănătatea și investițiile în modernizarea și implementarea unor măsuri logistice care să poată fi puse imediat în practică în cazul unei catastrofe.

În sectorul 1 București se află unele dintre cele mai mari spitale dar și foarte importante din România.

Gândiți-vă la situația aceasta: în  București la ora actuală se afla cele mai multe clădiri din țară cu grad seismic foarte ridicat. Adică la un cutremur de 6 grade… se fac una cu pământul. Ce ne facem noi cei din restul țării care am fost ținuți după copaci de toți parlamentarii și de toți guvernanții și care nu au alocat fonduri pentru dezvoltarea Moldovei (guvernanți, deputați, senatori plecați din județ). Fără infrastructură, fără spitale (cele închise de guvernul Boc – Băsescu), fără spitale noi cu specialități noi care să nu mai poarte pacienții pe la Cluj, Târgu Mureș, București, Iași.

Gândiți-vă că cele mai mari spitale pentru copii, arși, chirurgie oro-maxio/facială sunt la 600 km… km de străzi și drumuri care nu sunt de mare viteză… Iar toate fondurile care sau alocat doar într-o singură zona că fiind prioritară, în speță București capitală… nu își permite să încălzească saloanele, iau foc, străzile sunt că niște parcări, urbanismul este praf… aglomerație și blocaje în trafic, străzi înguste cu gropi cât casa când se sparg conductele de apă caldă… clădiri care stau să îți cadă în cap la un vânt mai puternic….trebuie să se ducă cetățenii că să li se acorde primul ajutor și o șansă la viață în caz de o catastrofă va fi stare de Apocalipsă…

De ce trebuie să depindem noi că și județ de alții? De ce nu avem voie să ne facem spital cu secție pentru arși, de ce nu avem spital pentru copii, de ce trebuie mereu sa fie plimbați la ușile altora să așteptăm de parcă am fi cetățeni din lumea a treia fără drepturi… culmea la tine în țară, plătitor de taxe și impozite…(și refugiații au mai mult respect din partea autorităților statului român)

De ce trebuie noi că județ să așteptăm să se scarpine nu știu ce ministru sau parlamentar care întâi vrea sa își așeze niște interese cu autoritățile locale că cetățenii să aibă parte de tratament corect, calitativ și respect din partea autorităților care ai fost puse prin vot și nu prin tragere la sorți.

Gândiți-vă bine când citiți aceste rânduri că va veni o situație în care politicienii și șmecherii vor da bir cu fugiții și amărâții vor suporta toată mizeria, incompetenta și răutatea acestor Nenorociți care fug de responsabilități  și pupă cizma partidului, iar noi cetățenii o să căutăm pe YouTube cum să coasem o rană, cum să dezinfectam, cum să improvizăm un garou …că avem mari șanse  să plătim că la începutul pandemiei când au închis drumurile, când au cerut declarații scrise și doctorii, asistentele sau închis în case sau au cerut pensionarea  rapidă că să nu se îmbolnăvească sau că să nu fie trași la răspundere). Responsabilii se ascund că potârnichile și cetățenii /omul sărac și vai de capul lui este amendat că nu poartă mască neconformă adusă de șmecherii statului și vândută la prețul exorbitante…

De ce România are datorii de sute de milioane clinicilor și spitalelor din Austria ,Germania ,Italia …pentru tratamente ..Tratamente făcute de doctori români, niște adevărați titani ai medicinei românești fugăriți de jegul, mizeria și incompetenta tuturor celor puși de partide sa managerieze spitalele…De ce atâta bătaie de joc și înjosire a cetățeanului român ….mai ales din regiunea  Moldovei …

Până când aveți de gând să vă mai bateți joc de noi? Autoritățile să se gândească foarte bine când mai pun în fruntea spitalelor manageri fără pregătire și experiența. În spitale nu  e târg de haine ….că sa știi să faci achiziții corecte și de calitate îți trebuie experiență și pregătire profesională în domeniu și nu experiența la adus cafeaua șefului de partid….

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )