Connect with us

Sanatate

Toți elevii din municipiul Botoșani ar putea reveni la școală. M. Adăscăliței: “Vom încerca acel scenariu verde. Nu am avut niciun caz de infectare în școală”

Published

on

Municipiul Botoșani este în scenariul galben cu o rată de 2,2 cazuri la mia de locuitori dar școala ar putea începe de scenariul verde, cu toții elevii în clase. Decizia finală se va lua după emiterea ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

În cazul în care Ministerul Sănătății și Ministerul Educației vor permite ca decizia să se ia pe plan local, sunt șanse toți elevii din județul Botoșani să revină de luni la școală.

„Așteptăm ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății. Din câte știm, vor fi iar trei scenarii roșu, galben și verde. Județul Botoșani este în zona verde iar municipiul Botoșani în galben. Avem Havârna care e în carantină iar școala nu poate fi decât online. Mai avem comuna Corni care e pe scenariul roșu. Așteptăm de la nivel central să vedem dacă ne vor lăsa să luăm decizia la nivelul județului, așa cum ar fi corect. În momentul de față, avem 55 de unități de învățământ cu personalitate juridică în scenariul verde, 73 în scenariul galben, o unitate pe roșu și una din localitatea carantinată”, a precizat Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

În municipiul Botoșani ar trebui să mergem pe scenariul galben și vor merge preșcolarii, cei din clasele 0-4, a 8-a și a 12-a. Ceilalți ar trebui să meargă în sistem online. Dacă ne vor lăsa să luăm decizia la nivel local, în colaborare cu Inspectoratul Școlar, cu directorii școlilor, cu consiliile de administrație, probabil că vom încerca acel scenariu verde. La nivelul municipiului Botoșani nu vom ajunge sub unu la mie în următoarea perioadă. Asta ar însemna ca până la începutul vacanței de vară, clasele V, VI, VII, IX, X și XI să meargă online. Probabil vom avea mâine ordinul și împreună cu Inspectoratul Școlar vom stabili care sunt următorii pași”, a adăugat directorul DSP Botoșani.

Niciun caz de infectare în școală

Conform statisticilor, până în prezent, niciun copil din județul Botoșani nu s-a infectat cu coronavirus în în școală. Reprezentanții DSP spun că în majoritatea școlilor din județul Botoșani s-au respectat regulile de protecție.

După anchetele epidemiologice, nu a reieșit că punctul de contaminare cu COVID a fost în școală. Copiii au fost pozitivi fie din focare familiare, fie au fost la alte activități extrașcolare. De la începutul pandemiei nu am avut niciun caz de infectare în școală. În proporție de 99% s-au respectat măsurile de prevenție în școală. (…) Dacă se poartă masca, riscul este minim de a da virusul altei persoane”, a mai precizat Monica Adăscăliței.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad