Connect with us

Politica

Liberalii botoșăneni omagiază personalitatea marelui pictor Ștefan Luchian

Published

on

La 1 februarie 1868, în Ștefăneștii de pe malul Prutului, avea să vadă lumina zilei Ștefan Luchian, considerat astăzi unul dintre cei mai mari pictori ai românilor. Caracterizându-se, el însuși, cu modestie, ca fiind „Un zugrav”, într-unul din celebrele sale autoportrete, Ștefan Luchian continuă o descendență ilustră, reprezentată de marii pictori Grigorescu și Andreescu, ale căror opere i-au influențat începuturile. Considerat, de mulți, un „pictor al florilor”, prin excelență, Luchian s-a remarcat, deopotrivă, ca un fin observator al realităților sociale ale vremii sale, pe care le-a consemnat în tablouri remarcabile, fie că sunt compoziții, peisaje sau portrete. Un destin tragic avea să-l condamne, în ultima parte a vieții, la o boală cumplită, de pe urma căreia va muri, în 1916, la vârsta de doar 48 de ani, în plină putere creatoare.

Alăturându-se celorlalți români, liberalii botoșăneni omagiază, astăzi, personalitatea marelui pictor, cel căruia îi plăcea să afirme despre sine „m-am închis într-o lumină”.

Organizația Municipală PNL Botoșani- președinte Viorel Iliuță

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )