Connect with us

Administratie

HAVÂRNA ÎN CARANTINĂ. S-a suplimentat numărul de polițiști și jandarmi

Published

on

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră) au fost suplimentate și acționează, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, în vederea scăderii incidenței noilor cazuri de infectare cu COVID-19 în localitatea Havârna.

“Este prematur să formulăm o concluzie viabilă într-un interval de timp atât de scurt, referitoare la reducerea numărului de infectări.

Ce dorim însă să evidențiem este atitudinea locuitorilor aflați în carantină, care respectă, cu conștiinciozitate am putea spune, măsurile preventive stabilite prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în special în ceea ce privește distanțarea fizică și portul măștii de protecție.

Chiar dacă au mai existat cazuri de persoane care nu aveau asupra lor declarația obligatorie pe proprie răspundere cu motivul deplasării, jandarmii le-au explicat prevederile legale și importanța respectării lor, precum și consecința sancționatorie a ignorării acestora, după care le-au înmânat modele ale acestor declarații, cu recomandarea completării corespunzătoare.

Acțiunile de control vor continua zilnic, 24 de ore din 24, până pe data de 11 februarie, la ora 21.00, când prin efortul comun al autorităților competente și al locuitorilor localității, sperăm că rata de incidență a cazurilor de infectare va scădea până la nivelul necesar pentru ridicarea carantinei și cetățenii vor putea reveni la o stare de conviețuire cât mai apropiată de normalitate”, se precizează în comunicatul IJJ Botoșani.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad