Connect with us

Evenimente

Peste 11.000 de misiuni ale jandarmilor botoșăneni în 2020

Published

on

În anul 2020, prioritatea strategică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, adaptată situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2.

În contextul apariției și extinderii la nivel național și internațional a pandemiei de COVID-19, începând cu partea a doua a lunii martie, inspectoratul a adaptat misiunile de ordine publică la noua situație operativă și epidemiologică, având la bază instituirea stării de urgență la nivel național, urmată de starea de alertă, efective suplimentare de la subunitățile de pază și protecție instituțională și de la structurile de comandament fiind alocate în sprijinul efectivelor de ordine publică.

În acest sens, au fost executate 11.671 de acțiuni specifice de ordine publică pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, gestionarea și limitarea efectelor pandemiei de coronavirus și verificarea aplicării măsurilor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, colaborându-se permanent cu celelalte structuri M.A.I. de la nivel judeţean în vederea îndeplinirii acestor obiective.

Adoptarea unor prevederi legale care au limitat organizarea și desfășurarea diferitelor genuri de manifestări și adunări în spațiul public, în special în timpul stării de urgență, au condus la scăderea considerabilă a numărului acestora. În perioada analizata, au fost executate 74 de misiuni de asigurare a ordinii publice, neînregistrându-se tulburări grave ale ordinii publice care să impună intervenția pentru restabilirea acesteia.

Rezultatele gamei diversificate de misiuni pot fi sintetizate în constatarea a 308 infracțiuni atât de către echipajele de jandarmi, cât și în sistem integrat, în cooperare cu polițiști, 202 persoane fiind identificate ca autori ai acestor fapte de natură penală.

De asemenea, jandarmii au aplicat 4965 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 2400000 de lei, iar nu mai puțin  de 555 de mandate de aducere, emise de instanțele de judecată și organele judiciare au fost executate în mod corespunzător.

Paza și protecția obiectivelor din competență, precum și misiunile în cooperare cu alte instituții sau participarea la asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a procesului electoral nu au fost neglijate, fiind făcute eforturi pentru îndeplinirea cu succes a acestor genuri de misiuni și obținerea unor rezultate pozitive, în paralel cu provocările momentului, care au determinat concentrarea forțelor și mijloacelor disponibile pentru limitarea efectului acestora.

Acestea sunt doar câteva dintre datele prezentate astăzi în cadrul activității de evaluare a inspectoratului pe anul 2020, care s-a desfășurat în cadru restrâns, cu respectarea normelor sanitare, în prezența prefectului județului Botoșani, domnul Dan Nechifor și a șefilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor.

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad