Connect with us

Administratie

FLĂMÂNZI. Anul acesta se vor asfalta 20 de kilometri

Published

on

2021 se anunță un an în care se vor moderniza mai multe drumuri din orașul Flămânzi. Potrivit primarului Dan Oloeriu, la ora actuală sunt proiecte pentru modernizarea a 20 de kilometri de drumuri.

Primăria orașului Flămânzi este în top la nivelul județului Botoșani în ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Pe lângă proiectele cu finanțare europeană, au mai fost obținute și finanțări guvernamentale dar s-au realizat și investiții din bugetul local.

“Am încheiat asfaltarea celor șapte kilometri de drum, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Suntem în implementare a proiectului de mobilitate urbană. Chiar dacă termenul de finalizare este 2022, noi sperăm să reușim în cursul acestui an să finalizăm asfaltarea, trotuarele și achiziția mașinilor electrice. Mai avem proiectul pe axa 13, un proiect complex care include 10 kilometri de drum asfaltat, 8 kilometri de trotuare, 5 kilometri de rețea apă-canalizare, o cantina socială, o creșă și o grădiniță, reabilitarea școlii Ion Bojoi, cu cele două structuri. Eu sper ca în primăvară să începem lucrările și pe acest proiect. Anul acesta vom avea de asfaltat aproximativ 20 de kilometri de drumuri”, a precizat Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi.

Chiar dacă nu a finalizat proiectul de mobilitate urbană, Primăria orașului Flămânzi pregătește etapa a doua a investiției, estimate la cinci milioane de euro.

“Am primit o veste foarte bună cu privire la următorul exercițiu financiar. Vreau să extindem proiectul de mobilitate urbană și să mai înființăm un traseu. Am primit înștiințarea că suntem eligibili pe Programul Operațional Asistență Tehnică. Am obținut o finanțare de 2 milioane lei pentru pregătirea documentației pentru următorul proiect pe mobilitate urbană. Tot ce înseamnă studii, intabulări, expertize,plus proiectul tehnic, le vom face din cele două milioane de lei. În momentul în care se vor deschide finanțările pe fonduri europene, noi vom fi pregătiți cu toată documentația și vom intra direct la finanțare. Probabil vom putea accesa un pachet de 5 milioane de euro și vom extinde transportul public în zonele Prisacani și Chițoveni, plus în orașul Flămânzi. Vor mai fi cel puțin 10 kilometri de drumuri  asfaltate, achiziționarea de noi mașini electrice. Totul depinde de valoarea proiectul pe care îl vom putea accesa”, a adăugat Dan Oloeriu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )