Connect with us

Politica

Mai mulți lideri PNL Botoșani își vor pierde funcțiile. Costel Șoptică: “Suntem codașii României la rezultate”

Published

on

Șefii de organizații PNL care au obținut rezultate slabe la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, își vor pierde funcțiile. Anunțul a fost făcut de Costel Șoptică, președintele Organizației Județene PNL Botoșani.

Liderul PNL Botoșani i-a convocat la o primă întâlnire pe cei 28 de primari liberali din județ și a anunțat că în perioada următoare va merge în toate comunele și orașele pentru a discuta membrii partidului.

“Noi vom avea alegeri interne în aprilie-mai și începem de jos în sus. Mi-am propus ca împreună cu noul secretar general să vizitez absolut toate organizațiile locale. Un prim pas l-am făcut ieri când am organizat o întâlnire cu primarii și consilierii județeni. Meritocrația își va spune cuvântul în momentul bugetarii”, a spus Costel Șoptică.

Liderul PNL Botoșani a mai precizat că în perioada imediat următoare se vor lua o serie de măsuri radicale.

“Acest lucru îl voi face împreună cu reprezentanții zonali pentru că ei cunosc cel mai bine. Din cele 78 de organizații, vreo 15-16 vor fi luate radical. Schimbări… Întreaga conducere. Numită o conducere interimară care să se pregătească pentru alegerile interne din aprilie. Vom ține cont și de rezultatele de la alegerile locale, vom face o medie a rezultatelor de la alegerile locale cu cele parlamentare”, a mai precizat președintele PNL Botoșani.

“Vina ne aparține tuturor”

Liderul PNL Botoșani susține că este dispus să facă un pas în spate în cazul în care apare o altă persoană capabilă să redreseze partidul. În același timp, el recunoaște că în PNL Botoșani încă sunt două tabere.

“Eu trebuie să fiu realist și să spun exact unde suntem. Da, suntem codașii României la rezultate. Dacă o să facem o medie cu rezultate de la locale, nu vom mai fi codași dar nici nu vom fi în prima jumătate. Explicații sunt multe dar eu nu vreau să mă lamentez. Trebuia să am grijă să nu se întâmple. Dacă plecarea mea ar rezolva ceva, aș pleca singur. Dacă ar veni cineva care ar face o treabă extraordinară, mă dau deoparte. Vine ne aparține tuturor. Și probabil aceste probleme pe care le avem în interior și care nu se mai termină, PNL-PDL”, a completat Costel Șoptică.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad