Evenimente
Un tânăr cu alcoolemia de 1,00 mg/l a furat un autoturism și l-a izbit într-un zid
Un tânăr de 27 de ani din comuna Răchiți, a sustras un autoturism care aparținea unei cunoștințe, pe care l-a condus în parcarea din spatele unui imobil de locuințe de pe Bulevardul Mihai Eminescu, apoi a lovit zidul și gardul ce împrejmuiește imobilul.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Mai mult de atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.