Connect with us

Evenimente

Distracție încheiată cu o amendă

Published

on

Un tânăr care se ,,distra” prin folosirea unor emițătoare de sunet de tip P1, deranjând prin zgomotul făcut liniștea locuitorilor de la blocurile din apropiere, a fost depistat ieri după-amiază de un echipaj de jandarmi pe strada Adrian Adamiu din municipiul Botoșani.

,,Distracția” l-a costat pe bărbat nici mai mult, nici mai puțin de 200 de lei, aceasta fiind amenda contravențională pe care i-au aplicat-o jandarmii pentru tulburarea liniștii publice.

Bărbatul sancționat știa că obiectele pirotehnice din această categorie pot fi folosite în mod legal, tot timpul anului, de către persoanele cu vârsta de peste 18 ani, dar ceea ce nu luase la cunoștință era faptul că pot fi utilizate de fermieri sau vânători doar în scopul îndepărtării animalelor agresive sau animalelor sălbatice, la distanță de oameni și zone aglomerate, deci în niciun caz pentru divertisment, în apropierea locuințelor.

Conform prevederilor Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

Recomandăm părinților să nu le permită copiilor să folosească obiecte pirotehnice, nici chiar a celor din categoriile permise de lege, deoarece reprezintă, în primul rând, un risc pentru sănătate în cazul folosirii necorespunzătoare a acestora.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad