Connect with us

Evenimente

Incendiu în comuna Dersca. Nouă persoane au rămas fără locuință înaintea sărbătorilor

Published

on

Nouă persoane, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 1 – 13 ani, au rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu care le-a mistuit locuința.

S-a întâmplat marți seară, la Dersca, când casa celor nouă suflete, provenite din două familii, s-a aprins, cel mai probabil, de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.
Alarma s-a dat în jurul orei 18.30. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Dersca. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră și podul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Având în vedere faptul că podul casei a fost distrus de flăcări în totalitate, casa nu mai poate fi locuită.

Pompierii reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
– Stingeți focul pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad