Connect with us

Evenimente

A ajuns în arest după ce a încălcat măsura controlului judiciar

Published

on

Vineri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 18 ani din municipiul Botoșani, față de care s-a dispus schimbarea măsurii controlului judiciar în arestare preventivă, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Din activitățile desfășurate de către polițiști s-a stabilit faptul că persoana în cauză a încălcat, cu rea credință, trei dintre obligațiile impuse de organul judiciar prin instituirea măsurii preventive a controlului judiciar, respectiv nu a informat organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței, nu s-a prezentat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, conform programului de supraveghere și a comunicat cu martorii din dosar.

Astfel, a fost înștiințată instanța de judecată care a dispus înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad