Connect with us

Sanatate

Alin Atudoroae, medic UPU: “Va urma o perioadă cu mai mulți bolnavi în stare gravă”

Published

on

Mulți botoșăneni preferă să se trateze acasă decât să meargă la spital unde trebuie să aștepte și câte șase-șapte ore ca să fie consultați de un medic. La spital ajung cei în stare gravă care au nevoie de oxigen.

Alin Atudoroae, medic la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani, se așteaptă ca în perioada următoare să crească numărul pacienților care vin în stare gravă la spital.

“A fost o greșeală imensă să faci alegerile la două săptămâni după ce a început școala. Era clar că se va răspândi. Va urma o perioadă cu mai mulți bolnavi în stare gravă. A început și sezonul rece, stau acasă, nu vin la spital, amână până în momentul în care nu mai pot. Va veni un val de bolnavi, terapia intensivă va fi sufocată. Primesc zeci de telefoane și mă întreabă: ce să iau? Nu pot să le spun ce să ia. Dacă au forma gravă a bolii”, a spus medicul botoșănean care consideră că în realitate numărul infectaților este mult mai mare decât anunță Direcția de Sănătate Publică.

“Au simptome, merg și se testează, sunt pozitivi, primesc rețetă și multiplică rețeta în patru. Merg la farmacie și ia toată lumea același tratament. Astfel, sunt trei bolnavi despre care nu s-a știut. Numărul bolnavilor este mult mai mare”, a adăugat medicul Alin Atudoroae.

“Ar trebui centre de testare. În UPU vin foarte mulți pacienți care nu au o simptomatologie foarte zgomotoasă, au tușit un pic, un pic de febră. Ei vin în UPU ca să se testeze. Ne ia foarte mult timp. Și acesta este un motiv pentru care se blochează activitatea în UPU”, a completat medicul Alin Atudoroae.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad